În cazul Salvatorului, sentimentul dominant este vinovăția. Psihoterapeutul Paul Marchandise descria chinurile prin care trece un Salvator pus față în față cu o Victimă: îi va sări în ajutor cu orice preț, fără să-i pese că nu are nici dorința, nici pregătirea, nici timpul necesare ca să facă acest lucru. Va încerca să se facă util, numai ca să nu se simtă vinovat de lipsă de reacție. Iar Victima simte instinctiv acest lucru. De fapt, tot așa îi persecută, inconștient, pe toți din jurul ei. Victimele perfecte sunt cei mai buni călăi. Cine nu cunoaște măcar un singur bolnav care și-a transformat toată familia în sclavul pretențiilor și al toanelor sale? Ca și cum boala sa i-ar da dreptul să-și tiranizeze fără milă apropiații.

cons6

Cum putem evita o neînțelegere? Înainte de a sări în ajutorul celuilalt, micul Salvator ar trebui să se asigure că are de răspuns la cele cinci întrebări din ghidul său de supraviețuire.

Prima: este vorba despre o cerere clar formulată? Salvatorul se lasă prins într-un joc în care cererile nu sunt formulate direct. În acest caz, Salvatorul își întinde antenele pentru a ghici nevoile celorlalți și de a răspunde dinainte pozitiv, ca să nu fie nevoit să se confrunte cu sentimentul de vinovăție, care încolțește în el de îndată ce îndrăznește să refuze.

Cea de-a doua întrebare se referă la așteptări: ce anume se așteaptă, de fapt, de la mine? Voi avea un rol de asistent, cu alte cuvinte voi oferi un simplu sprijin moral sau îmi voi asuma executarea acțiunii respective? Este important să fixăm limitele ajutorului solicitat. Așteptările persoanei pot depăși capacitățile reale ale Salvatorului. Această diferență nu poate decât să producă disconfort, confuzie și insatisfacție. Asemenea situații sunt frecvente.

A treia întrebare: oare am competența necesară pentru a fi cu adevărat de ajutor în aceste împrejurări? Trebuie să știm să ne recunoaștem limitele competenței și să le formulăm, dacă este necesar. Este posibil să nu avem timpul fizic pentru a ajuta diversele persoane.

Cea de-a patra întrebare la care este necesar să răpundă Salvatorul, este următoarea: am cu adevărat disponibilitatea pentru a face ceea ce mi se cere?

În sfârșit, chiar dacă cererea este clară, iar așteptările au fost precizate, chiar dacă avem și competența și timpul necesar pentru a o îndeplini, vine ultima întrebare, legată de priorități. Ea ar putea fi formulată în modul următor: îmi face plăcere să ajut această persoană?

Aceasta este dimensiunea respectului față de propria persoană, față de propriile plăceri și față de propriile obiective. Ea este fundamentală, pentru că, de cele mai multe ori, de teamă să nu-i dezamăgească pe ceilalți și să nu se simtă vinovat, Salvatorul ajunge să răspundă la tot felul de solicitări și așteptări care nu-l privesc, astfel se transformă în Victima propriei persoane, nu a celorlalți.

Atunci când facem tot felul de lucruri pentru care nu avem nici timpul, nici dorința, nici competența necesare, devenim mai fragili și ne expunem atacurilor din partea celorlalți. Salvatorul abuzează de propriile lui forțe. Nu stabilește niște limite clare pentru ajutorul pe care îl poate oferi și, în consecință, devine victimă a propriilor acțiuni și a bunelor sale intenții. După un timp, această situație îi produce atât de multă frustrare, încât devine aspru și răspunde violent. Ceea ce îl transformă pe loc în Persecutor. Dacă se simte vinovat pentru manifestările de furie, va încerca să-și îndulcească acțiunile, reprimându-și reacțiile personale și luând drumul bolii, cu alte cuvinte pe cel al Victimei.

Cine n-a fost tentat măcar o dată să repeadă o persoană pe care voia s-o ajute și care îl exaspera? De fapt, cu cât Victima se bazează mai mult pe ceilalți, refuzând orice soluție ce presupune să-și asume o parte a problemei, cu atât devine mai nesuferită, trezind în rândul apropiaților săi o gamă întreagă de sentimente, care merg de la compasiune până la furie, trecând prin neputință și vinovăție.

În aceste condiții, iată ce ar trebui să le răspundă o persoană înclinată în mod natural spre salvare tuturor Victimelor care îi ies în cale (după ce le-a ascultat cu respect și compasiune): Oh, Doamne! E îngrozitor ce ți se întâmplă! Ce ai de gând să faci în situația asta? În felul acesta obligă Victima să-și asume responsabilitatea. Ceea ce nu înseamnă că nu-i va oferi ajutorul, cu singura condiție ca aceasta din urmă să formuleze o cerere precisă. Slăbiciunea Salvatorului vine din faptul că se grăbește să-i răspundă Victimei: ”Oh, Doamne! E îngrozitor ce ți se întâmplă…Ce pot să fac pentru tine?”, asumându-și rezolvarea problemei fără să aștepte vreun răspuns și dând la o parte propriile probleme.

Victima perfectă se bazează exclusiv pe ceilalți. Nu se simte deloc responsabilă de ceea ce i se întâmplă. Are întotdeauna motive vechi de când lumea ca să se simtă așa cum se simte. Este dificil să iei asupra ta întreaga răspundere pentru ceea ce ți se întâmplă, când ești condiționat să arunci vina asupra celorlalți, arătând cu degetul spre cei responsabili.

Suntem manipulați înainte de toate de temerile noastre și de propriile noastre sentimente. Victima este manipulată de rușine și de frica de a se afirma. Persecutorul este manipulat de furie și de teama de a-și arăta vulnerabilitatea. Salvatorul este manipulat de sentimentul vinovăției și de teama de a nu-i face pe ceilalți să sufere, impunând o limită.

 

Sursa: Guy Corneau

Anunțuri