Cancerul (denumit și tumoră malignă) este una dintre cela mai răspândite boli ale secolului XX. Se dezvoltă celule anormale, canceroase. Sistemul imunitar, care nu mai recunoaște celulele sănătoase de cele bolnave nu reacționează în prezența acestor, iar celulele nesănătoase se răspândesc cu viteză în corp.

o

Oamenii pot avea celule precanceroase în organism, dar sistemul imunitar, adică sistemul natural de apărare din corpul nostru, le anihilează înainte ca acestea să devină canceroase. Deoarece aceste celule se dezvoltă în mod incontrolabil și fără încetare pot dăuna funcționării unui organ sau a unui țesut, putând astfel să afecteze părțile vitale ale organismului. Când aceste celule invadează diverse părți ale corpului, vorbim despre cancer generalizat.

 Cancerul este în primul rând legat de emoții refulate, de resentimente profunde, care datează uneori de mult timp, față de ceva sau față de o situație care mă tulbură încă și astăzi și față de care nu am îndrăznit niciodată să îmi exprim sentimente profunde. Adeseori există o legătură cu unul sau mai multe aspecte ale vieții mele de cuplu. Chiar dacă cancerul se poate declanșa foarte repede, în urma unui divorț dificil, a pierderii unui loc de muncă, a pierderii unei ființe dragi, de obicei, este rezultatul mai multor ani de conflict interior, de culpabilitate, de răni, de supărări inconsolabile, de ranchiună, de ură, de confuzie și de tensiune, care mă rod. Trăiesc disperare, respingere de sine, mă simt nenorocit. Mă macină mereu același sentiment de eșec. Ceea ce se întâmplă în exterior este doar o reflectare a ceea ce se întâmplă în interiorul meu, ființa umană fiind reprezentată de celulă și mediul de viață, iar societatea prin țesuturi. În majoritatea cazurilor, dacă sufăr de cancer, sunt o persoană devotată, iubitoare, plină de bunătate și atenție față de ceilalți, foarte sensibilă, care seamănă iubire și fericire în jurul său. În tot acest timp, emoțiile mele personale sunt refulate foarte adânc în mine. În găsesc alinare și satisfacție în exteriorul meu, nu în interior, deoarece un respect de sine foarte scăzut. În timp ce mă ocup de toată lumea, îmi las la o parte nevoile personale. Mă simt neputincios în a-mi schimba viața.

Această neputință provine din faptul că am impresia de a nu avea nicio putere asupra vieții mele. Las această putere în grija unei autorități mai mari decât mine, din exteriorul meu. Nu mai sunt în contact cu corpul meu și cu emoțiile mele. Sunt pierdut deoarece nu mă definesc decât prin intermediul celorlalți. Nu mai am nicio identitate. Am devenit un străin față de mine însumi. Îmi cedez locul celorlalți, îmi las la o parte celulele sănătoase, care reprezintă identitatea mea și care sunt înlocuite cu celule străine, care nu își au locul în corpul meu. Dar, deoarece binele celor din jurul meu este deasupra binelui meu, decid că eu nu valorez nimic și că îi pot lăsa pe ceilalți să mă invadeze. Evit să îmi iau viața în mâini și mă consider incapabil de acest lucru.

Deoarece mi se pare că viața nu îmi mai aduce nimic, mă predau și nu mai am poftă de a trăi. La ce bun să lupt? Dacă trăiesc multe emoții puternice, ură, culpabilitate, respingere, voi fi într-o reacție foarte puternică, la fel ca și celula. Celulele mele sănătoase se întorc împotriva mea și celulele bolnave preiau controlul. Mă voi simți chiar responsabil de problemele și suferințele celorlalți și vreau să mă autodistrug. Celulele canceroase trăiesc în izolare, la fel ca și mine, cel care vrea să se retragă în sine în fața unei situații pe care îmi este foarte greu să o accept: vorbesc foarte puțin despre ea, îmi refulez emoțiile care mă otrăvesc. ”Îi port pică vieții”, este prea nedreaptă. Joc rolul ”victimei” vieții și devin repede ”victima” cancerului. De obicei, ”ura” față de cineva sau față de o situație, mă va ”roade pe interior” și va determina celulele să se autodistrugă.

Această ură este foarte adânc îngropată în mine și de obicei nu sunt conștient de existența ei. Este ascunsă în spatele măștii mele de ”persoană bună”. Corpul meu se descompune încet deoarece și sufletul meu se descompune: am nevoie să îmi îndeplinesc dorințele, în loc să le fac pe plac celorlalți. Trebuie să îmi ofer bucurii, ”mici plăceri”. Am acumulat resentimente, conflicte interioare, culpabilitate, autorespingere, deoarece am acționat mereu raportat la ceilați și nu în funcție de ceea ce vreau eu. Răbdarea exemplară de care dau dovadă este însoțită de un slab respect de sine. Evit să îmi acord dragoste și respect, deoarece cred că nu le merit. Voința mea de a trăi devine aproape inexistentă. Mă simt inutil. La ce bun să trăiesc? Este modul meu de încheia socotelile cu viața. Mă autodistrug și este de fapt o sinucidere deghizată. Am impresia că ”mi-am ratat” viața, pe care o consider un eșec. Moartea mi se poate părea, chiar dacă inconștient, mai frumoasă decât viața pe care o duc. Am nevoie să redefinesc cine sunt cu adevărat, în loc să mă identific cu imaginea pe care ceilalți vor ca eu să o proiectez. Am nevoie să dau masca la o parte. Poate fi un demers dificil pentru moment, dar este esențial pentru a-mi redobândi controlul asupra vieții mele. Voi descoperi că am tot curajul și forța necesare pentru a-mi îndeplini toate visele. Partea corpului care a fost atinsă de cancer, îmi dezvăluie natura problemei sau problemelor mele: îmi arată ce program mental sau ce atitudini trebuie să adopt pentru a face boala să dispară.

   Trebuie să reintru în contact cu ”eul” meu interior și să mă accept așa cum sunt, cu calitățile, cu defectele, cu puterea și cu slăbiciunile mele. Accept să las la o parte vechile atitudini și obiceiuri morale. Acceptarea bolii este esențială, pentru ca apoi să pot lupta. Dacă refuz să accept boala, cum voi putea să o vindec?

Accept să reiau contactul cu acea parte din mine de care m-am deconectat, pentru a reintra în contact cu viața mea. Îmi deschid inima și devin conștient de tot ceea ce îmi poate aduce viața și cât de mult fac parte din viața mea. Chiar dacă inițial, cancerul, pare a avea rolul negativ, al dușmanului, îmi dau seama că este un catalizator pentru a mă determina să aduc schimbări majore în viața mea. Faptul de a primi un tratament natural pentru vindecare, masaje sau orice alte tehnici cu care mă simt bine, va avea un efect de armonizare și mă va ajuta să îmi deschid conștiința în fața tuturor minunilor vieții și a frumuseții din jurul meu, lucru va întări astfel sistemul meu imunitar.

Accept să liniștesc emoțiile pe care le am în mine. Îmi reiau controlul asupra propriei mele vieți. Doar eu știu ceea ce este bun pentru mine! Doar eu pot decide să mă vindec. Accept să mă pot vindeca, deoarece am multe lucruri de îndeplinit, multe vise de realizat. Accept să trăiesc în prezent, acceptându-mi trecutul, ca pe o perioadă de pregătire pentru a mă descoperi, pentru a ști cine sunt cu adevărat. Lăsând să curgă viața din mine, celulele mele vor fi bine hrănite și le vor înlocui pe cele de care nu mai am nevoie.

 

Sursa: Jacques Martel

Reclame